You are currently browsing the monthly archive for iunie 2010.

Ce este adulterul? Cât de normal sau de anormal este acesta într-o societate modernă, emancipată? Sunt oare cei ce au luat decizia de a nu comite adulter, dintr-un principiu creştin nişte încuiaţi, nişte înapoiaţi? Iată câteva dintre întrebările pe care uneori oamenii şi le pun atunci când vine vorba de subiecte ce ţin de căsătorie, romantism, fidelitate, principii de viaţă, etc.

Cuvântul „adulter” (fr. adultere, lat. adulerium) este definit de dicţionar ca fiind o „încălcare a fidelităţii conjugale„. Potrivit Wikipedia adulterul reprezintă actul sexual voluntar dintre o persoană căsătorită şi o altă persoană care nu este căsătorită cu prima„.

Dacă pe vremea bunicilor cei prinşi săvârşind o astfel de practică mai erau încă subiect al ruşinii şi al oprobiului public (mai cu seamă femeile) astăzi este privit de multe ori ca şi parte integrantă a vieţii. Ne-am emancipat, ne considerăm mai cultivaţi decât strămoşii noştri (după cum zice în cartea noastă Luis Palau) şi totuşi din acest punct de vedere omul a regresat. Lăsând la o parte principiul biblic, apariţia acestei forme de trădare distruge tot ceea ce este mai frumos într-o relaţie de dragoste, aruncând în derizoriu frumuseţea intimităţii dintre un bărbat şi o femeie.

Biblia ne învaţă simplu că adulterul (preacurvia, curvia) este păcat, încă de la momentul când Dumnezeu a dat poporului evreu cele 10 porunci (vezi porunca a şaptea, care spune „să nu preacurveşti„, în alte traduceri „să nu comiţi adulter„). Desigur, Biblia este plină cu versete cât se poate de clare referitor la lucrul acesta. Şi principiul se referă la orice fel de necurăţie sexuală, inclusiv la trasul cu ochiu la o fată ce nu este soţia ta, chiar dacă nu eşti căsătorit… Care să fie motivul? Well, trebuie să ştiţi că Dumnezeu nu a dat nici o poruncă din porniri egoiste, de dragul de a ne vedea yesmani… Motivul pentru care el ne cere să facem un lucru are la bază grija pe care, ca un Tată bun, El ne-o poartă. Iar viaţa de familie, aşa cum bine ştim, poate fi un calvar sau un colţ de rai, în funcţiile de principiile care stau la baza ei şi pe care ne bazăm viaţa încă din tinereţe.

Foto: Robin Corps , Creative Commons .

Am întâlnit mulți adolescenți care ni s-au plâns că sunt deprimați. Când spun mulți mă refer la majoritatea lor. Cei mai mulți dintre cei mulți stau pe net sau la televizor până târziu în noapte (uneori până dimineața). Nu iau în discuție dacă lucrul ăsta se face cu sau fără știrea părinților. Dar cei mai mulți dintre ei sunt afectați profund și ar dori să rezolve, cumva, această problemă.

Un studiu recent realizat de  Mahmood Siddiquede (Robert Wood Johnson Medical School), specialist în probleme medicale ce țin de somn indică faptul că adolescenții care nu dorm suficient sunt de trei ori mai expuși depresiei decât ceilalți.

„Deprivarea de somn și depresia merg mână în mână la adolescenți, spune autorul studiului. Decât să le dau medicamente, acestora, mai degrabă le-aș oferi șansa de a dormi mai bine și mai mult…”

Unii ar spune că depresia este cea care cauzează insomnia iar, pentru unele situații, este adevărat. Noi credem însă că, în cele mai multe dintre cazuri, ele se afectează una pe cealaltă. De aceea vă propunem să încercați ca, pentru o perioadă măcar, să încercați să vă faceți un program regulat de somn. Să vă culcați mai devreme și să evitați tentațiile nopții. Vă garantăm că, atât fizic, cât și emoțional, vă veți simți mai bine! Iar atunci când problemele vin peste voi încercând să vă doboare, va fi mult mai lesne să treceți peste ele dacă vă vor găsi… odihniți!

Somn ușor!

Sursa: Health.com

Drogurile pot părea bune… Prima dată pot fi ieftine sau vor fi oferite moca de către persoane aparent bine intenționate. Credeți-mă, nimic nu e gratis în lumea lor! Prețul pe care îl veți plăti, dacă le veți accepta compromisul, e mult prea mare și nu vi-l puteți permite. De ce? Nu e vorba numai de bani (deși, vai, cât pot să coste!) ci de viață: VIAȚA VOASTRĂ…
inainte si după heroină

inainte si după heroină

Priviți cu atenție filmulețul care urmează, înainte de a accepta consumul de droguri, fie și o dată, fie și de dragul de a fi COOL în gașca de prieteni sau la petrecerile la care atât de greu îi convingeți pe părinți să vă lase. Nu vreau doar să vă sperii, nu vin cu încă o predică de care nu aveți nevoie. Am văzut însă multe vieți distruse de droguri, sparte în mii de bucăți, ca paharele pe gresia din bucătărie. Adolescenți ca voi, mai întâi au ajuns așa cum veți vedea în imaginile prezentate, iar mai apoi, pentru unii, nu s-a mai putut face nimic…

VIDEO: înainte și după consumul de metamfetamine.

Spune NU drogurilor!

Foto: thegooddrugsguide.com

Prietenii tăi

Mike&Dana

Dana şi Mike

CALENDAR

iunie 2010
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Categorii

Logo

adolescentzi

Promo

cariera si personalitate

Blogosfera Crestina