Am întâlnit mulți adolescenți care ni s-au plâns că sunt deprimați. Când spun mulți mă refer la majoritatea lor. Cei mai mulți dintre cei mulți stau pe net sau la televizor până târziu în noapte (uneori până dimineața). Nu iau în discuție dacă lucrul ăsta se face cu sau fără știrea părinților. Dar cei mai mulți dintre ei sunt afectați profund și ar dori să rezolve, cumva, această problemă.

Un studiu recent realizat de  Mahmood Siddiquede (Robert Wood Johnson Medical School), specialist în probleme medicale ce țin de somn indică faptul că adolescenții care nu dorm suficient sunt de trei ori mai expuși depresiei decât ceilalți.

„Deprivarea de somn și depresia merg mână în mână la adolescenți, spune autorul studiului. Decât să le dau medicamente, acestora, mai degrabă le-aș oferi șansa de a dormi mai bine și mai mult…”

Unii ar spune că depresia este cea care cauzează insomnia iar, pentru unele situații, este adevărat. Noi credem însă că, în cele mai multe dintre cazuri, ele se afectează una pe cealaltă. De aceea vă propunem să încercați ca, pentru o perioadă măcar, să încercați să vă faceți un program regulat de somn. Să vă culcați mai devreme și să evitați tentațiile nopții. Vă garantăm că, atât fizic, cât și emoțional, vă veți simți mai bine! Iar atunci când problemele vin peste voi încercând să vă doboare, va fi mult mai lesne să treceți peste ele dacă vă vor găsi… odihniți!

Somn ușor!

Sursa: Health.com

Reclame